Recent, o tânără din Iași, fostă videochatistă, a intrat în atenția Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) după ce inspectorii antifraudă au descoperit că nu a declarat venituri de 300.000 de lei obținute în perioada aprilie 2017 – decembrie 2020. Autoritățile consideră că aceasta ar trebui să plătească taxe pentru aceste sume, ceea ce ar însemna aproximativ 50.000 de euro.
Totuși, situația este mult mai complexă decât pare la prima vedere, iar acțiunile ANAF ridică serioase semne de întrebare privind prioritățile și abordarea instituției în fața unor astfel de cazuri.
Potrivit declarațiilor tinerei, veniturile au provenit de la patru bărbați din Olanda, Anglia și Statele Unite, cu care a păstrat legătura după ce a renunțat la activitatea de videochat. Aceștia i-au trimis sume variabile, sub formă de donații, pentru a o ajuta financiar. Avocatul tinerei susține că aceste transferuri nu ar trebui impozitate, deoarece intră în categoria „darurilor manuale”, excepție clar specificată de legislația fiscală.
ANAF, însă, consideră aceste donații ca fiind venituri nedeclarate, ce ar trebui impozitate conform reglementărilor fiscale în vigoare. Acțiunile sale par să se concentreze pe identificarea oricărei surse de venit, oricât de nesemnificativă, care poate aduce bani în plus la bugetul de stat. Asta în ciuda faptului că banii nu au venit „în calup mare”, ci sub formă de mici donații, precum 10 euro azi, 20 mâine, 100 euro pentru chirie.
ANAF vrea un anal?
Se pune întrebarea: de ce ANAF își concentrează resursele pe urmărirea unor astfel de „mini tranzacții personale”, în loc să se dedice identificării și sancționării fraudelor fiscale de anvergură? Faptul că o tânără primește donații pentru a-și plăti chiria sau pentru a-și acoperi cheltuielile zilnice nu este echivalent cu evaziunea fiscală de proporții sau cu sumele fabuloase care scapă de sub control în afaceri mult mai complexe și netransparente.
Este ca și cum ANAF ar cere impozit pe banii primiți de la părinți pentru plata facultății, ceea ce ar fi absurd. Dacă împărțim cei 50.000 de euro la 3 ani, ajungem la o medie de aproximativ 1.388 de euro pe lună. În contextul actual, acest tip de abordare nu face decât să ridice sprâncene și să provoace indignare în rândul contribuabililor.
O problemă de prioritizare și transparență
Este dreptul ANAF să își îndeplinească misiunea de a asigura colectarea corectă a impozitelor, dar ar trebui să existe o prioritizare clară a resurselor și a cazurilor. În loc să se concentreze pe cazuri precum cel al tinerei din Iași, ar fi mult mai benefic pentru societate să se pună accentul pe investigarea și sancționarea marilor infractori fiscali și a companiilor care fac evaziune pe scară largă.
În loc să fie percepută ca un paznic eficient al banilor publici, ANAF riscă să devină o figură caricaturală, interesată mai degrabă de bănuții obținuți din munca informală a cetățenilor, decât de milioanele scurse prin fraude fiscale bine orchestrate. Cazul tinerei din Iași ridică întrebări serioase despre eficiența și moralitatea acțiunilor ANAF, sugerând că agenția ar avea mai degrabă „chef de videochat” decât de combaterea reală a evaziunii fiscale.
Într-un fel, e amuzant cum ANAF este mai atent ca niciodată la modelele de videochat, ca și cum digitalizarea mult așteptată ar fi dat roade și acum toți inspectorii sunt „cu ochii pe ce trebuie”.
