Sala de sport din Comuna Brezoaele

Sala de sport din comuna Brezoaele a fost inaugurată în anul 2015, ocupă o suprafață de peste 2000 de metri pătrați și a făcut parte din strategia de dezvoltare locală din 2009.

Intrare principala sala de sport Brezoaele
Intrare principala sala de sport Brezoaele

Din punct de vedere al dotărilor, sala de sport dispune de următoarele:

Vedere panoramica incinta principala sala de sport Brezoaele
Vedere panoramica incinta principala sala de sport Brezoaele

Incinta principală care are o suprafață de aproximativ 1200 metri pătrați (~45 metri lungime și ~30 lățime), dotată cu un număr de ~220 locuri pentru spectatori, tabele de marcaj pentru scor, sistem de ventilație, încălzire pe timp de iarnă și pardoseală cauciucată.

Sala de sport poate găzdui meciuri de fotbal, handbal și baschet.

 

De asemenea sala de sport dispune de spații tehnice, vestiare, toalete și dușuri atât pentru gazde cât și oaspeți.

 

Adresa si program de lucru sala de sport Brezoaele

Sala de sport se află în centrul comunei, chiar lângă Stadionul „Ștefan Ciomârtan” Brezoaele, pe strada Principală la numărul 699B și este deschisă de Luni până Duminică între 8:00 și 22:00.

 


One Reply to “Sala de sport din Comuna Brezoaele”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

loader-image
Vremea în Brezoaele
17:44, iunie 3, 2026
28°C
cer acoperit de nori
47 %
1009 mb
7 Km/h
Wind Gust: 10 Km/h
Clouds: 100%
Visibility: 10 km
Sunrise: 05:34
Sunset: 20:56